Mass-ul care mi-a terminat vacanța brusc

Se întâmpla în 2008. Am plecat pentru prima data singur în vacanță la un amic la Focșani. Amândoi eram nerăbdători să ne vedem, deși nu făcusem un plan. În vremea aia am început să pierd nopțile și mă mai uitam din când în când la OTV. Dar în acea vacanță mi-am dorit să fiu rupt de lume și mai ales de Internet. Și ce să vezi, o zi am fost. Amicul meu mai știa câte ceva, eu eram rupt de realitate.

Și a doua zi, am intrat oarecum pe neașteptate pe Yahoo Messenger. Printr-un mass am aflat că miercuri dimineață (nici mai devreme, nici mai târziu) va fi sfârșitul lumii. Se făcea un experiment la CERN, și s-ar putea (eu eram sigur) să se formeze găuri negre și să înghită tot Pământul. Am plecat acasă cu primul maxi-taxi. Prietenul meu a rămas cu buza umflată. Dar i-am zis că vreau să mor acasă.

Pe drum la știrile de la radio, numai despre asta se vorbea. Miercuri dispare planeta. Când am ajuns acasă, la OTV spuneau că e ultima lor emisiune. Stăteam toată ziua și mă uitam la televizor. În jurul meu viața continua, eu știam sigur că miercuri se termină și nu mă prea agitam. Miercuri trebuia să merg cu ai mei la cumpărături, dar trăgeam de timp. La ore 10:00 era programat sfârșitul lumii.

Și a venit ora 10:00. Realitatea TV intră în breaking-news. Se dau imagini de la experiment. Urmau să se ciocnească particule. Au spus că e posibil să apară mici găuri negre. Ai mei așteptau să mă scol de pe pat și să plecăm. La 10:10, Realitatea iese din breaking-news și continuă știrile. Eu mă ridic de pe pat și plec. Aveam 16 ani și toată viața înainte. Toamna nu mai suna așa nasol, iar noi scăpasem de încă un sfârșit al lumii. Venea cel din 2012

 

Comentezi? Atunci ia niște reguli de aici!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *