Nu merită să îți mai iei un HDD sub 2 TB

Acum doi ani mi-am luat un HDD de 2 TB și am zis că o să fie suficient pentru următoarea sută de ani. Azi e plin și mă chinui să mai șterg de pe el, ca să mai am loc. Și nu, nu am pr0n, chiar am chestii utile și fișiere video brute, pe care vreau să le păstrez, ca amintire.

Astăzi, deși se mai găsesc, HDD-urile de 500 GB și de 1 TB sunt cam mici și inutile. Un HDD de 500 GB e 190 de lei, de 1 TB e 210 lei și de 2 TB e 280 – 300 de lei. Un SSD de 512 GB cinstit e 300 de lei și e arhisuficient pentru un utilizator normal. Și mult mai rapid decât orice HDD.

Peste 2 TB văd utile în continuare HDD-urile. Am un amic care are un HDD de 8 TB, pe care își ține toată munca. Da, acolo e nevoie de multă stocare, că-s fișiere importante și multe și mari.

În rest, SSD-urile sunt viitorul și prețurile au început să scadă simțitor. Acum 7 ani, dădeam pe un SSD de 64 de GB 300 de lei de la re-sigilate. Acum la 300 de lei îmi iau SSD de 500, și nu va trece mult, până vom găsi unul de 1 TB la fix același preț.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.