Și eu mi-am pierdut toată munca din cauza hosting-ului ieftin

În 2014, din calicie, am luat hosting de 1€/lună (deci, se poate și mai ieftin). A mers o lună fără probleme, doar era pe SSD, cu RAM cică “garantat” și toate prostiile. După o lună, fix în ziua de Crăciun a picat. Am zis că nu mai au net în datacenter. Dar nu, se întâmplase fix ca acum cu namebox, server ras definitiv.

După două zile au catadicsit să posteze un mesaj pe pagina lor că vor încerca să recupereze ce pot. Evident, nu au recuperat nimic, și eu am rămas fără toată munca. Aveam back-up, dar nu era chiar la zi, la zi fiind doar bazele de date. Așa că m-am resemnat și am reinstalat tot.

După o lună, iar se șterge totul, dar de data asta administratorul făcuse asta. Uitase de mine. M-a sunat personal și și-a cerut scuze, dar nu au fost de ajuns. Am plecat de acolo, unde am văzut cu ochii. Nu mai știu exact unde m-am dus, dar sigur undeva departe.

Oameni bun, suntem prea săraci să ne permitem lucruri ieftine. E ca aia cu ghetele mele de 60 de lei. La banii ăștia au fost vis, mai ales că cică erau din piele. După o lună au trebuit cusute, iar după un an intră apă în ele ca la balamuc. Dar, na, au fost 60 de lei. Data viitoare nu vor mai fi.

Comentezi? Atunci ia niște reguli de aici!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *