România, un pas în spate!

Aseară nu m-am uitat la meci. Nu pentru că nu am avut timp, ci pentru că știam că nu va fi nimic interesant. De fapt ultimele chestii interesante din fotbal au fost în 2006. Atunci când aveam Steaua și Rapid în Cupa UEFA și chiar o semifinală la Steaua.

De ce nu s-a calificat România mai departe?

Pentru că nimeni nu avea speranțe, așteptări la mai mult. Speram să ieșim din grupe. Și asta, cu jumătate de gură. În rest ne bucuram și noi că după alți opt ani suntem la un Campionat European. Ne mai vedem și noi în televizor, nu doar în fața lui.

Jucătorii au venit la naţională, că doar fuseseră convocaţi. Au jucat trei meciuri, că atâtea erau în grupă şi şi-au luat banii. O sută şi ceva de mii de euro fiecare. Bani pe care un om normal (cu salariu mediu – 1 500 de lei), îi face în 300 de luni, sau 25 de ani.

Bine mai zice Voltaj:

De prea multi ani noi repetam doar un sincron:
Un pas inainte s-apoi doi inapoi.
Orice roman poate fi si campion
Si poate ajunge, mai sus de locul doi!

Și cu asta a mai trecut un Campionat. Încep alte preliminarii, ne facem iar speranțe. TVR se redresează și transmite meciurile. Și poate ne calificăm și noi. Poate…

Apropo? Știți cine a câștigat bine din treaba asta? Pro TV. Ei și-au scos din publicitatea de la meciurile României aproape 75% din cât au dat pe drepturile TV de la toate meciurile. Tare, nu? Bine că măcar cineva e fericit în România asta. Chit că nu e român, ci lituanian.

Comentezi? Atunci ia niște reguli de aici!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *