Uitasem cât de mult iubesc Contabo

Când eram mai mic și mai sărac, aveam hosting shared, undeva în România. Din păcate, aceste host-uri sunt cel mult decente și nu cred să fi fost vreo unul care să mă fi mulțumit. Ei bine, după ceva vreme, am descoperit serverele virtuale (VPS) și am început să mă joc cu ele. Am avut ceva în România, la vreo doi provideri. Au fost decente, dar am vrut mai mult.

Așa că m-am dus în afară și m-am jucat cu OVH. Un provider de hosting decent, până când am aflat de Contabo. Mi-a zis Cosmin Tătaru de Contabo și imediat mi s-au aprind antenuțele. Am avut la ei hosting pe cPanel, apoi m-am mutat pe Plesk. Cu vreo 20 de euro am și server-ul și IP-ul suplimentar și licența de Plesk. Care merge de rupe și este super ușor de configurat.

Lucrez și cu cPanel și pot spune ca Plesk este la ani lumină față de cPanel. Sigur, mai sunt și lucruri pe care le-aș schimba personal la Plesk, dar oricum e super pentru nevoile mele. Să vedem cum evoluează site-urile mele și dacă va fi nevoie, voi cumpăra un server, mai sus. Deocamdată e quad-core, are 8 GB de memorie RAM și 200 GB spațiu pe SSD. Toate astea garantate.

După cum vedeți și voi, site-urile se încarcă bine și sper să meargă cum trebuie și de Black Friday. Nu de alta, dar plănuiesc să postez niște articole pe tema asta și s-ar putea să am mai multe vizite în perioada de Black Friday. În rest, noi să fim sănătoși. BTW, mersi Cosmin de recomandare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.