Un nou început, noi proiecte

În luna iulie am aflat că wfl.ro (Windows Fără Limite) caută oameni să se întâmple diverse. Și am decis să mă bag, deși nu știam în ce mă bag exact. Îmi doream de mult să mai schimb atmosfera. Așa că am început să scriu pe site. Am deja câteva articole, timpul deocamdată fiindu-mi insuficient.

Zilele astea Cosmin lucrează la un forum, iar eu pregătesc ceva pe zona de tutoriale video. Ceva interesant (sper) și nou (iar sper). Încercăm să facem ceva nou, diferit de ce e pe piață. De fapt, Windows Fără Limite e un produs unic în România. Și ce o să mai lansăm va fi unic.

Probabil că o să întrebați de ce m-am dus la Windows Fără Limite. Răspunsul e simplu: echipă. În doi, putem face lucrurile mult mai bine și mai organizat. Și evident, mult mai multe chestii faine. Începem ușor-ușor și sper să ajungem acolo unde ne dorim. Și ne dorim…

P.S.: PC Area nu se închide, doar reorganizez treburile. Elimin redundanța.

No Responses

Comentezi? Atunci ia niște reguli de aici!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *