Windows-ul meu merge foarte, dar foarte prost, dar tot nu îl reinstalez

Ultima oară am instalat Windows 10 a fost acum vreun an de zile. Bine, Windows-ul zice că undeva prin martie. Irelevant. Faza e că după atât de mult timp a început să dea rateuri. Mai un restart. mai un BSOD, mai un Chrome crash. Nu e hardware că nu face asta de azi de ieri. Bine, poate și faptul că a fost mutat săracu’ pe trei plăci de bază și două platforme diferite.

Oricum, în afară de ai face curat și toate cele, nu am de gând să reinstalez Windows-ul. Aș pierde programe și licențe pe care nu mai știu unde le-am salvat și nu am chef să le caut. Dar poate mă enervez într-o zi când îmi dă crash soft-ul de editare video și îl rad.

Și când mă gândesc că pe PC-ul de la job nu am mai pus Windows din 2017. Și atunci l-am pus pentru că atunci când PC-ul a fost cumpărat, cineva i-a pus OS pe 32 de biți. Singurul motiv pentru reinstalare a fost fix asta. De vreo 3 ani de zile, Windows-ul ăla merge de rupe. Fără să fac nimic special. Bine, la muncă nu instalez toate prostiile de pe fața Pământului, sunt mai atent.

Îmi aduc aminte că acum vreo 12 ani instalam Windows XP de vreo 10 ori pe săptămână. Nu cred că exagerez. Oricum, nu țin minte să fi avut vreun Windows mai mult de o săptămână. Doamne, ce vremuri. După ce am dat de Windows 7 m-am mai potolit cu reinstalările de OS. Acum cu Windows 10 și SSD nu mai sunt simt așa de tare nevoia. Bine, pe atunci nu aveam decât browser-ul și Yahoo Messenger. Ce vremuri…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.