Video-ul meu de care sunt cel mai mândru

În 2016, am decis împreună cu Cezar (băiatul care mă ajuta cu PC Area atunci) să nu mai facem tutoriale video, cei altceva. Și ne-am gândit noi să ne apucăm de topuri (era chestia cea mai la îndemână, și era și o nișă în creștere). Problema era că voiam să facem ceva diferit, ceva care să iasă în evidență.

Mi-am dorit foarte mult ca primul episod să fie despre soft-urile populare în anii 2000. Am început lucrul la episod pe 22 iunie 2016 și l-am terminat undeva pe 14 – 15 iulie. A fost video-ul la care am muncit cel mai mult. Cezar a fost foarte exigent, iar eu am încercat să mă ridic la standardele lui.

Am pus multe speranțe în video-ul ăsta și am crezut mult în el și în noul proiect. Am zis că o să rupă și că noul canal (Topu’ de la 10) va fi un mega-hit, care mă va duce direct în trending. Evident, nu s-a întâmplat asta, dar noi am continuat să facem topuri încă vreo lună și ceva.

Din păcate, sau din fericire, Cezar e mai pragmatic ca mine. S-a prins repede că muncim degeaba, și-a luat jucăriile și a plecat din proiect, eu rămânând singur. Fiind sănătos la cap, cum mă știți, am continuat de unul singur și am mai făcut câteva topuri, așa cum am putut eu mai bine. Degeaba.

În urma acestui proiect, au rămas 8 top-uri, dar cel mai mândru sunt de ăsta. A fost primul și am pus toată energia și tot efortul meu creator pentru ca el să iasă cât mai bine. Țin și acum minte cum trăgeam din nou vocea pentru că Cezar (care edita video-urile) era mereu nemulțumit și voia ca totul să fie perfect. Ce vremuri…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.